Sesizarea USR privind numirea lui Alexandru Stănescu în conducerea ANRE, pe agenda Curții Constituționale

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Alexandru Stănescu în funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Deputatul USR Cristina Prună declara, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, în plenul comun al Parlamentului, că prin votarea lui Stănescu în această funcţie se va face „o mare greşeală”.

„Marea majoritate a acestui Parlament va face o mare greşeală astăzi prin votarea domnului Stănescu în funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al ANRE. (…) Stimaţi colegi din PSD, ceea ce faceţi astăzi prin această numire este că transformaţi ANRE într-o afacere de familie, pentru că ştiţi foarte bine că domnul Stănescu este fratele secretarului dumneavoastră general. Va câştiga între 6 şi 8.000 de euro pe lună nemeritaţi, iar CV-ul domnului Stănescu, care a terminat mecanică agricolă, şi nu este o ruşine lucrul acesta, dar problema este că nu îl califică sub nicio formă pentru această funcţie atât de importantă. Practic, Comitetul de Reglementare al ANRE, prin deciziile pe care le ia, are un impact direct în facturile pe care oamenii le plătesc la energie şi gaze naturale şi chiar şi la energia termică. Aceste decizii pe care le ia ANRE au impact şi asupra investiţiilor în sectorul energetic, care nu se mai întâmplă de ceva vreme tocmai pentru că oamenii aceştia de la ANRE au încetat să mai ia decizii în interesul pieţei. (…) Noi, USR, singurul partid care ne-am opus acestei numiri, vom ataca la CCR această numire”, a spus Prună.

Ea a adăugat că Alexandru Stănescu nici măcar nu a fost audiat în Parlament, fiind doar „un simulacru de dezbatere”. „Probabil de ruşine că se va face de râs nu l-aţi chemat în Parlament”, a afirmat Prună.

Sursa foto: Facebook / Alexandru Stanescu

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.