Prima doamnă a SUA, Jill Biden, călătorie neanunțată în Ucraina. S-a întâlnit cu Olena Zelenska

Doamna cu pantofi albaștri nu este o legendă, deși povestea ei a devenit „legendară”. Era judecător la Judecătoria din Blaj când o avocată a relatat pe contul ei de Facebook scena unui proces cu un minor, tratată de judecătoare, cu totul aparte.

Camelia Folea, căci așa o cheamă pe „Doamna cu pantofi albastri”, a judecat într-un mod original și emoționant procesul de custodie a unui copil de 8 ani, iar varianta aleasă de magistrat a devenit, ulterior, practică judiciară pentru cauze similare.

Acum Camelia Folea este pensionară. O boală gravă a determinat-o să se retragă în 2021, după 25 de ani de magistratură. Dar gestul ei, felul în care a decis să-i trateze pe minorii ajunși în justiție, a determinat schimbări.

De atunci, multe instante de judecată au înființat săli speciale în care sunt audiați minorii.

Presshub a publicat un interviu cu ea, în care explică momentul respectiv.

Reporter: Cum ați ajuns atunci să procedați astfel cu copilul, să-l plimbați sa-i spuneți povești, să-l sustrageți de la îngrijorări și să-i oferiți o soluție pe placul lui? Ați gândit dinainte cum veți face?

Camelia Folea: Nu am avut un plan dinainte. Discuția cu copilul m-a determinat să procedez așa. Am simțit că asta trebuie să fac. Spun foarte ferm, că nu ar trebui întrebat niciodată un copil cu cine vrea să rămână, cu mama sau cu tata. Această întrebare n-ar trebui să existe. Mai întâi stai de vorbă cu părinții, aduni toate informațiile cazului, îți faci o impresie, apoi stai de vorbă cu copilul. El e ultimul pe care-l audiezi, până la el trebuie să cunoști perfect cazul, să știi tot ce se poate de la ceilalți.

Iar pe el nu-l întrebi cu cine vrea să rămână, ci cu cine îi place să se joace, să facă temele, cine îl ascultă, cine îl face să râdă etc.

Din toate astea îți dai seama ce decizie să iei. Nu copilul dă răspunsul, pentru că e traumatizant, se va învinovăți, va avea remușcări, nu va uita niciodată că a ales un părinte sau pe celălalt.

Tu, judecător, subînțelegi răspunsul. Pentru asta e nevoie de un timp de acomodare, de apropiere. Altfel nu obții ce vrei, nu afli răspunsuile care să te ajute să iei decizia bună.

Reporter: Dar mai văzuserăți un astfel de procedeu undeva?

Camelia Folea: Nu, am simțit pur și simplu că asta trebuie să fac. Eu nu am procedat în acest fel urmărind atitudinea altor colegi, nu în comparație cu ceillați, ci am urmărit binele copilului, să fie în interesul minorului, atât.

Reporter: Ați petrecut ore cu acel copil. Este timp în justiție pentru ei? Magistrații se plâng că au multe dosare, că sunt supraîncărcați. Nu v-a afectat programul?

Camelia Folea: Nu. Când am un copil în fața mea, nu mai există altcineva la rând, pe hol, la uși, la telefon. Avocata a zis că am stat mult cu copilul, eu nu știu cât. Nu am știut niciodată cât este ora în sală. Nu ceasul contează, ci cazul, omul din fața mea și viața lui care este în discuție. Cu atât mai mult când e vorba de un copil.

Cine este ”Doamna cu pantofi albaștri”. Povestea care a emoționat România

Judecătoarea Camelia Folea a ajuns cunoscută drept „Doamna cu pantofi albaştri”, pe când era la Judecătoria Blaj.

S-a întâmplat acum aproximativ 6 ani, în urma unui text postat pe Facebook de către o avocată şi care a devenit viral pe internet.

În postare era apreciată pentru modul în care s-a comportat în timpul audierii unui minor rămas după divorţ în custodia tatălui şi pentru care mama a solicitat stabilirea unui program de vizită, precum şi pentru timpul acordat acestei şedinţe de judecată.

Textul „Doamna cu pantofi albaştri”, a fost postat pe Facebook de către avocata Mădălina Scutelnicu.

Potrivit celor prezentate de către Mădălina Scutelnicu, atunci când judecătoarea l-a văzut pe puştiul de opt ani, s-a apropiat de el şi i-a spus:

„Vezi, R., am pantofi albaştri! Tu ai pantofiori albaştri? Uite, am şi pelerină! Dă-mi mânuţa şi hai cu mine, să-ţi arăt cât de maaare e castelul ăsta!”.

După ce copilul a fost audiat, la întoarcerea în sala de judecată, judecătoarea i-a spus să coboare atent de pe podium, să nu se lovească şi „să meargă la mami sau la tati, unde vrea el”.

Ulterior, după ce a suspendat şedinţa, „doamna judecător cu pantofi albaştri”, mama şi copilul au stat un sfert de oră într-o altă încăpere, de unde clienta avocatei a ieşit radiind de fericire pentru că avusese şansa să-şi ţină copilul în braţe după 1 an şi jumătate.

Mama copilului i-a spus apoi avocatei că judecătoarea i-a dat băiatului „un pumn de bomboane”, din care copilul i-a oferit şi celei care i-a dat viaţă, şi le-a făcut şi o fotografie celor doi.

„N-am trăit aşa ceva în 10 ani de avocatură. Am văzut magistraţi pentru care audierea minorului însemna următorul dialog, purtat fix în faţa uşii sălii de judecată, aşa, din voleu, cum ar veni: – ‘Câţi ani ai, cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’.

Doamna cu pantofi albaştri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind conştientă că lucrează cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.

Domnilor magistraţi, permiteţi-mi o sugestie: cumpăraţi-vă pantofi albaştri, poate în asta stă magia! Nu există nici castel, şi nici pelerină, fără un strop de magie, nu-i aşa?”, a spus atunci avocata.

Doamna cu pantofi albaștri – postarea

Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de aproape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni.

Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!”.

Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.

Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe.

Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta… aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma! ab24

Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie ‘capcana’.   Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu heirup-ul, sa dea bine la bilant.

Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei.

Inima fiului ei, tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, dom’le, care nici nu vrea sa auda de mama.

Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta… O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala.

Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: ‘Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!’.

Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.

Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el.

Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala.

Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: ‘Mama… tata zice sa scapam de tine. R.’…

Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekend-uri si in vacante.

Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!

Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: ‘Instanta suspenda sedinta 15 minute!’. Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil.

Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – îmi zic în gând.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… Si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli!

M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit.

Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 an jumate… fix optsprezece luni.

Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri?

‘Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!’.

Cand a scapat de sub influenta total irațională a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda.

Asta a vrut să verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o soluție corectă, că-și va pune semnatura pe o hotărâre corectă, ca va putea dormi împăcat, că a decis corect și nu s-a jucat de-a justiția, cu viețile oamenilor.

Doamne, ce fiinte nemaîntalnite or fi în castelul asta?!

─Vreti o bomboana, doamna avocat? ─Aaaa… ─Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva…

─Si… a vazut doamna judecator gestul asta? ─Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.

─ Cine? Doamna judecator? ─Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa ced!

─Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred! ─Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da’ doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: ‘Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’.

Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.

Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?”

Citiți interviul complet pe Presshub.ro

Foto: Pixabay, rol ilustrativ

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.