Polițiștii locali din Teiuș le-au prezentat elevilor rolul în comunitate și ce reguli trebuie să respecte

Un bărbat se judecă cu Uzina Mecanică Cugir și cere în instanță daune de 200.000 de lei, după ce ar fi suferit un accident de muncă, în curtea interioară a uzinei.

Cauza în care fostul angajat cere daune morale după ce și-a fracturat piciorul a fost deja judecată pe rolul Tribunalului Alba, însă bărbatul a făcut apel, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților Curții de Apel Alba Iulia, în 10 mai 2022. 

Fostul angajat al Uzinei Mecanice Cugir a susținut în fața magistraților că a alunecat pe gheață, în timp ce ieșea din unitate și că vina aparține companiei, care trebuia să curețe căile de acces sau de ieșire din uzină. În timpul procesului, reprezentații companiei au avut o poziție contrară față de cele relatate de fostul angajat.

În urma deciziei judecătorilor Tribunalului Alba, motivarea instanței a fost făcută publică.

Ce s-a întâmplat. Poziția fostului angajat despre cum s-a petrecut accidentul

Potrivit motivării instanței, ”la data de 13 ianuarie 2020, fiind angajat al societății pârâte şi terminând programul de lucru, a relatat că s-a deplasat spre poarta de ieșire din unitate, moment în care alunecă pe aleea ce duce spre poartă datorită gheții existente pe această alee de acces. În urma căderii, a suferit o fractură de tibie dreapta şi fractura de peroneu”.

Acesta a precizat că, în timp ce era în spital, fiind operat din cauza fracturii suferite, la uzină s-a realizat un proces verbal, care nu i-ar fi fost comunicat și că s-ar fi stabilit eronat că accidentul s-a petrecut din cauza sa și că ”s-ar fi împiedicat sau alunecat pe o peliculă de apă”.

A mai susținut că nu s-au luat toate măsurile pentru ca gheața să fie curățată de pe căile de acces în secția la care lucra.

”Aşa cum susţine că va dovedi, este vorba despre necurățirea căilor de acces în secție, care erau pline de gheață. Este limpede că nu este vorba despre o împiedicare a reclamantului din senin, ci de o alunecare pe o porțiune de gheaţă, care se datorează lipsei de întreținere care incumbă pârâtei. În procesul verbal de cercetare la pct.1.4 se specifică faptul că se deplasa pe traseul curent spre poarta de ieșire din unitate.

Deci, a urmat traseul standard, dar care, datorita deszăpezirii care nu a fost efectuată, a căzut pe gheață. Reclamantul mai arată că a fost ajutat de 2 colegi și dus cu ambulanta SMURD la spital.

A suferit 2 intervenții chirurgicale şi a avut nevoie de concediu medical care s-a întins pe o perioadă de circa 1 an. De curând, în luna aprilie 2021, a fost nevoit să-şi dea demisia de la locul de muncă întrucât șchiopătează şi nu mai este apt de muncă. În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, expertiza şi martori”, se arată în documentul citat.

Cum s-au petrecut faptele din punctul de vedere al reprezentanților Uzinei Mecanice Cugir

În timpul procesului, aceștia au precizat că bărbatul era angajat din 2009 și cunoștea traseul foarte bine. ”Mai mult decât atât, la data producerii accidentului, reclamantul avea cunoștință despre starea traseului întrucât şi la începerea programului a parcurs acest traseu”, se arată în documentul citat.

De asemenea, bărbatul, ca angajat al uzinei, avea obligația să anunțe dacă vede probleme în interiorul uzinei, probleme care ar fi putut produce un accident, ”din declarație rezultând că ”, se mai arată în documentul citat.

În perioada în care a fost în concediu medical, acesta a beneficiat de mai multe ajutoare materiale pe caz de boală, se mai arată în motivarea instanței.

Ce au decis magistrații Tribunalului Alba

În „Descrierea detaliată a locului producerii evenimentului”, se menţionează că „pe traseul de deplasare a lucrătorului (locul producerii evenimentului) s-au format pelicule de apă, ca urmare a topirii zăpezii măturate şi aflate în lateralele aleii, din cauza creşterii temperaturii atmosferice.

La capitlolul ”Cauza producerii accidentului”, se arată cauza reală a accidentului ca fiind „neatentia lucrătorului la traseul de deplasare din incinta societăţii, neatenţie care a dus la împiedicarea/alunecarea acestuia, posibil pe o peliculă de apă, rezultată ca urmare a topirii zăpezii măturate aflate pe marginile aleii de circulaţie, din cauza încălzirii atmosferice din timpul zilei.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul susţine că nu s-a împiedicat din senin, ci este vorba despre faptul că în curtea unităţii nu s-a efectuat deszăpezirea, această obligaţie revenindu-i pârâtei.

Ori, în declaraţia dată în faţa comisiei de cercetare în data de 22.01.2020, salariatul a menţionat că „nu poate preciza dacă din neatenţie a alunecat sau s-a împiedicat, a căzut şi şi-a rupt piciorul drept”. Reclamantul nu a menţionat sub nici o formă în acea declaraţie că s-a împiedicat/a alunecat din cauză că aleile ar fi fost pline de gheaţă şi că zăpada nu era curăţată, aşa cum a susţinut ulterior în cererea de chemare în judecată formulată.

De asemenea, instanţa constată că la dosar se regăsesc două cereri pe care reclamantul le-a adresat conducerii societăţii pârâte, în calitate de angajat al acesteia, prin care a solicitat acordarea unor sume de bani pentru „rezolvarea unor probleme de sănătate” sau „motivat de accidentul de muncă pe care l-a suferit”, fără a face nici o referire la situaţia invocată în cererea de chemare în judecată privind o eventuală culpă a societăţii care nu ar fi curăţat în mod corespunzător aleile de gheaţă şi de zapadă, din curtea societăţii”, se mai arată în document.

În linii mari, judecătorii au concluzionat că ”în cuprinsul procesului verbal de cercetare se arată că aleile erau măturate de zăpadă, zăpada era strânsă la marginile aleii, iar salariatul a alunecat probabil din neatenție.

Deci, instanţa reţine că pârâta și-a îndeplinit obligația de a mătura aleile de zăpadă, iar faptul invocat de către reclamant în cererea de chemare în judecată în sensul că aleile erau nemăturate de zapadă este inutil de dovedit la acest moment în condiţiile în care nici reclamantul nu a incriminat această situaţie înaintea formulării cererii de chemare în judecată. (…) instanţa apreciază că este puţin credibil faptul pretins de către reclamant”, se arată în documentul citat.

Drept urmare, în data de 2 noeimbrie 2021, judecătorii Tribunalului Alba au respins cererea fostului angajat. După câteva luni de la decizia judecătorilor Tribunalului, apelul bărbatului a fost înregistrat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 10 mai.

Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.