OSCE va ancheta încălcările dreptului internațional comise de Rusia de la începutul invaziei în Ucraina

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va crea o misiune de experţi independenţi pentru a ancheta încălcările dreptului internaţional comise de Rusia de la invadarea Ucrainei, a anunţat joi delegaţia canadiană, în numele a 45 de state membre, relatează Agerpres, conform France Presse.

Un raport ar urma să fie finalizat „de preferinţă în trei săptămâni” pentru a stabili „eventuale cazuri de crimă de război” şi „a le prezenta tribunalelor competente”, se arată într-un comunicat al OSCE.

Această misiune, desfăşurată în acord cu Kievul, ar urma de asemenea să documenteze probele de încălcare de către Rusia a angajamentelor sale în materie de drept internaţional.

Ea a fost cerută în cadrul unui aşa-numit Mecanism Moscova de către 45 de ţări reprezentate de Ottawa din cele 57 de state membre, printre care cele din Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Elveţia şi Turcia.

OSCE are competenţa de a stabili astfel de misiuni la solicitarea unui grup de ţări membre. O iniţiativă similară a avut loc deja în 2018, pentru a analiza crimele din Cecenia împotriva persoanelor LGBT+.

Organizaţia cu sediul la Viena, în Austria, a acuzat atunci direct Rusia, care este de asemenea membră, spunând că ‘tolerează’ un ‘regim de impunitate’ în respectiva republică din Caucaz.

În 2020, în urma unor alegeri frauduloase şi a reprimării din Belarus, OSCE a denunţat într-un alt raport acest tip de „acte de tortură” şi a făcut apel la Minsk să anuleze scrutinul prezidenţial.

OSCE, singură instanţă internaţională prezentă în Ucraina de la anexarea Crimeii în 2014, este pe punctul să îşi evacueze de urgenţă echipa de observatori din cauza luptelor în derulare.

Miercuri seara, organizaţia a anunţat moartea unei membre ucrainene a misiunii sale locale, în timpul unui bombardament al forţelor ruse, relatează Agerpres.

Sursa foto: Twitter / Russian Embassy, UK

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.