Nicolae Ciucă, DECIZII la prima reuniune a Comitetului interministerial pe energie – Cum plătesc românii facturile din 1 aprilie 2022

Reprezentanții Guvernului au luat act de aspectele semnalate de furnizorii și distribuitorii de energie cu privire la efectele crizei asupra situației financiare a acestora. În cadrul dialogului deschis cu reprezentanții pieței energetice, Guvernul își exprimă disponibilitatea pentru identificarea celor mai potrivite soluții care să asigure protejarea consumatorilor și desfășurarea activității economice în condiții de eficiență și competitivitate.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Energiei au prezentat situația facturilor la energie și gaze naturale în raport cu aplicarea schemei de compensare și plafonare stabilită de Guvern.

De asemenea, discuțiile s-au concentrat asupra pachetului de măsuri ce urmează a intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2022, complementar celor deja aprobate și puse în aplicare.

În acest sens, s-au discutat posibilitățile de îmbunătățire a acestor măsuri, pentru a păstra un echilibru pe piața energetică și a proteja consumatorii casnici, IMM-urile, cât și marii consumatori industriali.

Pentru a veni în sprijinul marilor consumatori de energie, în decembrie anul trecut, au fost alocate 130 milioane de euro pentru susținerea acestora.

Ministerul Energiei are consultări, în prezent cu reprezentanții Comisiei Europene, în scopul continuării acestei forme de sprijin, în condițiile în care prin această modalitate de ajutor financiar au fost susținute 15 ramuri din industria României care au angajate direct și pe orizontala economiei peste 100.000 de persoane.

Prim-ministrul a menționat că această structură guvernamentală are ca obiectiv identificarea soluțiilor pentru limitarea efectelor creșterii prețurilor la energie  pe termen scurt, mediu și lung, precum și monitorizarea măsurilor implementate până în acest moment de Guvern și a efectelor acestora.

”Este important să avem o abordare integrată, la nivel guvernamental, privind gestionarea crizei energetice, care să asigure atât o bună cunoaștere a problemelor cu care se confruntă consumatorii casnici și economia, cât și a soluțiilor de răspuns. Obiectivul Guvernului este de a atenua cât mai mult din efectele creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pentru a proteja cetățenii, a menține locurile de muncă și a susține sectoarele economice”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Participanții la discuții s-au angajat să transmită către Guvern, în cel mai scurt timp, punctele lor de vedere, precum și propriile soluții pentru a gestiona, într-o formulă sustenabilă, ansamblul de măsuri necesare pentru protejarea populației și a economiei.

La întâlnire au mai participat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, reprezentanți ai ministerelor Energiei, Economiei, Cancelariei Prim-Ministrului, Agenției Națională pentru Resurse Minerale, alături de reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Societății Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale „OPCOM“ – S.A., Bursei Române de Mărfuri – S.A., precum și reprezentanți ai producătorilor, transportatorilor și ai furnizorilor de energie, ai confederațiilor patronale și sindicale, ai structurilor asociative și ai consumatorilor de energie.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.