În 1 octombrie, Biserica ortodoxă prăznuieşte pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Este prima sărbătoare de cruce roșie din calendarul creștin ortodox al lunii octombrie.
Sărbătoarea are loc în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911), când Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor, potrivit Agerpres.
În lumea aceasta suntem puşi ca un semn în faţa arcului şi zboară spre noi săgeţile din toate părţile: „unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi, încât noi ne jelim aşa: ‘Nu putem să suferim săgetăturile diavoleşti’. Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mâniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu” („Vieţile Sfinţilor”).
Cu toate aceste săgeţi, Acoperământul Preacuratei şi Prea-binecuvântatei Fecioare, ca o pavăză, ne fereşte să nu fim răniţi de moarte.
Acoperământul Maicii Domnului – tradiții și superstiții
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave. Acum se face pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece și acoperirea pământului cu brumă.
fetele se roagă Sfântului Procroavă pentru podoaba capilară deasă; fetele a căror podoabă capilară nu era prea bogată se rugau în această zi Sfântului Procroavă să le acopere capul cu păr;
nu se tunde părul: se spune că, dacă este tăiat în această zi, părul rămâne în legătură cu corpul; din acest motiv nu trebuie aruncat și nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece
de Procroave credincioșii țin post, fiindcă astfel sunt feriți de boli, de înec sau de supărări; cel puțin până la prânz, se ține post
se spune că dacă fetele și femeile se gătesc ca de nuntă pe data de 1 octombrie, atunci căsnicia le va fi lungă și fericită, având parte de liniște, înțelegere și multă iubire
gospodinele își servesc rudele și oaspeții cu plăcinte de post, umplute cu mere sau cu dovleci
sunt pomeniți cei trecuți la odihna veșnică
Acoperământul Maicii Domnului – rugăciune
În ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii rostesc următoarea rugăciune:
„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre.
Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi.
Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.