DNA Alba Iulia cercetează ”vaccinarea la chiuvetă” cu Johnson & Johnson: 14.000 de fișe ridicate de la două centre din Hunedoara

Reluăm săptămâna de lucru cu detalii legate de o inițiativă normală, ce alunecă pe logica firească  în evaluarea inițiativelor avute de Comisie, statele membre și toți cei implicați în gestionarea pandemiei. 

Chiar dacă agenda publică este ocupată cu situația geopolitică și războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina, pandemia de Covid este încă prezentă, iar efectele ei însă se resimt, atât la nivel economic cât și la nivel social.

Am reușit, la nivelul Uniunii Europene, să renunțăm la cele mai multe dintre restricții, iar asta este o dovadă în plus că vaccinul a funcționat iar măsurile luate la nivelul întregii comunități au fost, în cea mai mare parte, corecte.

Salut decizia Parlamentului European de a înființa această comisie de analiză, o comisie pe care împreună cu colegii din PPE o susținem, pentru că nu putem risca să trecem peste tot ce a însemnat și înseamnă Covid fără să fi învățat ceva, fără să fim mai bine pregătiți și mai eficienți atunci când ne vom confrunta, din nou, cu o astfel de situație.

Pandemia de Covid a avut costuri pe care încă nu le înțelegem pe deplin.

În plus, sper că atât această comisie, cât și celelalte organisme implicate în gestionarea pandemiei, vor găsi o soluție și pentru o întrebare cu care ne confruntăm, în ultima perioadă, din ce în ce mai des: ce facem cu vaccinurile comandate?

Cel puțin în cazul nostru, al României, pare că guvernanții s-au lăsat duși de val iar cantitățile comandate depășesc necesarul intern.

Poate că, în cazul acesta, o soluție ar fi, cel puțin pentru vaccinurile comandate și neproduse încă, preschimbarea lor în alte medicamente pe care companiile producătoare de vaccin le au și de care sistemul sanitar la nivelul UE are nevoie ar putea fi o soluție.

Viețile pierdute, sutele de milioane de oameni aflați în carantină, presiunea asupra sistemului sanitar, efectele asupra economiei, efectele asupra sistemului educațional, costurile implicate în producerea și distribuirea vaccinurilor, toate acestea, precum și multe alte efecte, trebuie analizate în mod rațional.

Costurile pandemiei au fost uriașe, însă avem nevoie de o astfel de analiză pentru a aflat, în mod precis și transparent, cât ne-a costat și cât încă ne costă această pandemie.

Mai departe de costurile financiare, trebuie să avem o analiză clară asupra ce a însemnat pandemia cu privire la drepturile fundamentale ale cetățenilor, cum ar fi libera circulație, ce a însemnat pandemia pentru funcționarea structurilor europene din domeniul sănătății și cât de bine a funcționat solidaritatea statelor membre în această perioadă.

Există extrem de multe aspecte pe care această comisie trebuie să le analizeze, extrem de multe întrebări la care trebuie să avem răspunsuri clare și transparente.

Sunt convins că, în cele 12 luni cât va funcționa această comisie, atât colegii mei din PPE, care vor face parte din ea, cât și ceilalți europarlamentari din alte formațiuni, vor reuși să aducă lumină asupra tot ce a însemnat această situație fără precedent pentru Uniunea Europeană.

Trebuie să învățăm toate lecțiile acestei pandemii, să fim mai bine pregătiți și mai eficienți atunci când, în viitor, ne vom întâlni cu situații similare.

Tocmai de aceea avem cu adevărat nevoie de o astfel de analiză, făcută în mod transparent și eficient, pentru a înțelege cu adevărat costurile reale ale pandemiei, precum și pentru a ști unde putem să ne îmbunătățim capacitatea de răspuns în astfel de situații.

Mircea Hava – eurodeputat PNL,

Membru PPE

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.