De doi ani, Poarta Vieneză nu e cumpărată de nimeni. Prețul cerut e de aproape 3,4 MILIOANE EURO

Poarta Vieneză de pe Cetățuia din Cluj-Napoca este scoasă la vânzare de aproape doi ani prin Sotheby’s International Realty Romania. Inițial prețul era disponibil doar la cerere și se vehicula o sumă de aproape 4 milioane euro. La doi ani de la lansarea anunțului de vânzare, prețul a scăzut la aproape 3,4 milioane euro și este afișat în anunțul de vânzare. Din 2020 până acum nici un cumpărător nu s-a găsit pentru imobilul monument istoric.

În 2020, Primăria Cluj-Napoca a fost notificată de către Sotheby’s International Realty Romania asupra dreptului de preemțiune, dar se pare că nu a acceptat acest drept din moment ce imobilul este încă pe lista proprietăților scoase la vânzare.

Tot în urmă cu doi ani, a fost notificat și Ministerul Culturii asupra dreptului la preemțiune, dar se pare că răspunsul a fost același ca în cazul Primăriei.

Poarta Vieneză are 10 camere, 4 băi, un teren de 3199 mp și o suprafață construită de 600 mp. În trecut, găzduia încăperi destinate soldaților ofițeri la etaj. În același timp, Poarta Vieneză asigura accesul pentru vehicule pe un drum ce înconjura dealul spre nord. În interiorul incintei, în fața porții principale, cea a Vienei, se ridicau două clădiri de dimensiuni mai considerabile: clădirea comandamentului fortificației și o cazarmă. Alte trei edificii, de dimensiuni mai reduse, se aflau în zona porții Apel: la nord de aceasta, pulberăria, iar in fața intrării, brutăria cu un plan specific în forma de V și magazia de alimente.

Poarta Vieneză (Wiener Tor) este una din principalele căi de acces în Cetate, a fost ridicată în 1734 și care a fost reabilitată în urma unor investiții de aproximativ 1 milion euro.

Clădirea a fost reabilitată de firma Ronside Steel Cluj-Napoca, firma soților Florin și Camelia Lung și a lui Cosmin Sindean, fost manager al Hotelului City Plaza. Lucrările au început în 2017 și au fost încheiate în 2019. La momentul începerii șantierului, Florin Lung anunța că în clădirea reabilitată va funcționa un restaurant.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.