Argentina: un incendiu în Țara de Foc a mistuit deja 7.000 de hectare

Un incendiu de pădure izbucnit la 30 noiembrie în Țara de Foc, în sudul Argentinei, arde în continuare și a mistuit deja 7.000 de hectare, au anunțat marți autoritățile, potrivit AFP.

Incendii in ArgentinaFoto: Juan Mabromata / AFP / Profimedia

Principalul obiectiv se află în interiorul rezervației naturale Corazon de la Isla, un plămân verde nelocuit, situat la 3.000 km sud de Buenos Aires, cu specii de copaci indigeni de peste 40 de metri înălțime.

„Este un incendiu foarte complex, într-o zonă greu accesibilă, în care vântul se schimbă în mod constant. Sunt 7.000 de hectare afectate”, a declarat guvernatorul provinciei Tierra del Fuego, Gustavo Melella, în cadrul unei conferințe de presă.

Aproximativ 85 de pompieri se luptă cu flăcările cu ajutorul a două elicoptere și trei bombardiere cu apă. Nu au fost raportate victime.

Autoritățile coordonează instalarea de parazăpezi pentru a împiedica flăcările să avanseze spre zonele locuite, dar „odată cu vântul, focul le învinge”, a explicat Melella.

Vara secetoasă din sud și vânturile puternice și învolburate din cea mai sudică provincie din țară îngreunează activitatea pompierilor. Nu se așteaptă nicio îmbunătățire a condițiilor meteorologice în următoarele zile.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.